AcasăStiriSecretarul general al NATO, fostul prim ministru danez Anders Fogh Rasmussen, face...

Secretarul general al NATO, fostul prim ministru danez Anders Fogh Rasmussen, face vineri o vizită în Bucureşti

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, va face vineri o vizită la Bucureşti, unde va avea întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, urmând să îi fie decernat şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.

„Vizita secretarului general NATO va fi una scurtă, ocazionată de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Rasmussen va avea întâlniri la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu şi la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta„, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Universitatea din Bucureşti a anunţat, marţi, printr-un comunicat, că vineri va acorda înaltul titlu de Doctor Honoris Causa secretarului heneral al NATO, Anders Fogh Rasmussen, primindu-l printre membrii de onoare ai comunităţii sale academice.

Prima vizită oficială la Bucureşti a secretarului general al NATO a avut loc în urmă cu trei ani, în mai 2010.

mai mult la : Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, face vineri o vizită în Bucureşti

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments

All for one, and one for all !!! pe O nouă biserică românească de zid în Danemarca
stalingrad pe Dansk kultur og skikke
Un smecher pe Am spulberat Danemarca!
Rotar Nicolae Viorel pe Se cauta capsunari in Danemarca
varu lu' guffy ala ... pe Un ministru danez a demisionat pe Facebook
Lacatusu Mihai pe Locuri de muncă în Danemarca
marius olariu pe Fermieri pentru Danemarca
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
Gabriel (aka RomGabe) pe Hristos a’nviat !
redactia Danemarca.dk pe Hristos a’nviat !
cucubau pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !
romgabe pe Hristos a’nviat !